miercuri, 10 martie 2010

Pui halaMadrid


Pe Stade Gerland n-au miscat. Ziarele au scris la final ca au scapat cu un 1-0 norocos. Kaka, Diarra, Ronaldo, Ramos – toate numele grele, mai putin Raul. Nu trec 5-6 minute si Ronaldo asta mic loveste scurt, printre picioarele portarului francezilor. Tribuna rasufla usurata, “urmeaza macelul”.
Francezii nu ies din jumatatea lor. Benzema e rezerva dar pe banca adversarilor. Singurul care mai are cate o rabufnire e Delgado, baiat crescut la sud de Ecuator. Are o spranceana continua care i se intinde pe toata fruntea, dandu-i un aer inteligent. Realul ii toaca ba pe stanga, ba pe dreapta. Boumsong si Reveillere dirijeaza circulatia pe boulevard. Gonzalo uita ca e omul cu golul in nationala Argentinei si da o chifla cat toate zilele. Toulalan a albit de tot, la nici 27 de ani. Isi aduce aminte ca vedeta echipei, argentinianul cu cel mai mare salariu din Ligue 1, Lopez, n-a atins mingea. Slava Domnului, e pauza.
“Puiul” Claude e hotarat. Ori la bal ori la spital. Il trimite in lupta pe Kallstrom si il scoate pe Boumsong, prilej pentru public sa afle ca era si el pe teren. Intra si Gonalons, care nu sta mult pe ganduri si trimite cu capul peste la prima actiune. Ronaldo e peste tot. Pleaca din 25 de metri si ajunge in careul advers imediat. Paseaza doar cand nu mai e nicio solutie. Lui Kaka nu ii iese mai nimic. Puel simte ca e pe cale sa dea lovitura. Si-ar vrea echipa mai compacta, mai concetrata, acum ca au inceput sa arate ca sunt si ei pe teren.
Nici nu apuca bine ‘nea Florica Perez sa numere 150 de milioane de euro, cat a dat pe baietii lui de aur, ca Pjanic, bombardierul bosniac, face ce face pe stanga si se trezeste cu ea in poarta madrilenilor. Un fior rece ii trece pe sira spinarii lui Lucescu Jr, care infrunta Bosnia in cateva luni. Pe Bernabeu se lasa tacerea. Kaka ii lasa locul batranului Raul. Nu i-a iesit nimic si e constient ca pe el rezultatele, si nu publicitatea, il tin in spate. Ii lipseste poate un pic din norocul favoritului, dar asta e viata. E nevoie de goluri, minim 2. Intra si Van der Vart, olandezul ramas sa frece banca Realului pe milioane grele. Sevilla a plecat in urma cu doar 4 zile invinsa dupa ce condusese cu 2-0. Orice e posibil in Madrid.
Pe banca, Pellegrini e statuie. Doar ochii ii mai tresar. Stie ca maine presa il va face bucati. Cat de nedrept e fotbalul cateodata.“Capitanul “ isi face simtita prezenta doar cand iroseste minutele de prelungire, lovindu-l pe Cris si starnind imbranceli. Cei mai scumpi doi jucatori din lume. Cel mai bun portar din lume. Doua piese de baza in cea mai buna nationala a lumii, plus alte 4-5 “bijuterii”. Degeaba. Pe Bernabeu, Lyon a venit, a vazut, a invins. Cu un egal!

Niciun comentariu: